PENTRU MINE TIMPUL A STAT IN LOC
În primii ani după revoluţie am fost ameninţat cu bătaia printr-un gest iar mai târziu bătut lângă o trecere de pietoni, lângă statuia " Icarului cu aripa frântă", de nu m-am dezmeticit decât lângă o şosea pe un bolovan. Insinuau prin diferite semne că îmi place acelaşi sex încât mai târziu am ajuns sa-mi controlez fiecare gest pentru ca să nu se interpreteze greşit. Colegii mă evitau, nu reuşeam să mă acomodez şi am ajuns să mă simt străin în ţara mea, stare care am avut-o şi mai târziu în timpul facultăţii. Au fost vremuri tulburi spunea cineva. La referendum cu noua Constituţie s-au făcut tabele cu cei care sunt de acord, eu aveam impresia că colegii credeau despre mine că sunt împotriva ei şi că-mi plac vechile partide istorice, că eram de al regelui, eu stiam că pe rege l-a adus în ţară Dl. Maniu pe Dunăre iar ziua regelui a fost 9 mai şi nu se putea sărbători deoarece a fost ziua unirii de la 1918, de aceea se sărbătorea pe 10 mai. Scuzaţi inepţia dar aşa credeam pe atunci prin anii 90. Cînd s-au adus tabelele - ziceam în sinea mea, cum nu sunt de acord, uite că şi semnez - am semnat dar la alegeri tot cu dreapta am votat. Nu-mi plăceau cei de stânga, se forma o nouă categorie socială de sânge albastru muncitoresc care s-a perpetuat, la vot mă uitam în sus să nu mă vadă care cumva cum votez şi că-mi plac vechile partide istorice. Mă simţeam tot urmărit. Toată viaţa din 90 şi până azi am fost şi sunt de dreapta. Prin anii 91 - 92 nu mi s-a permis să intru la Academie, şi zic permis pentru că am învăţat subiectele pe care le-am aflat mai târziu, îmi dau seama de abia acuma că nu eram dorit. La limba germană nu-mi făceam griji pentru că vorbesc fluent germana, la istorie am învăţat foarte bine subiectul cu Tarabostes şi Pileati, iar gramatica mi-a plăcut, o stiam foarte bine şi o ştiu. După ce m-au respins - să nu ajung să dau examen - ziceam in casa chiriasului; - pentru mine nu s-a schimbat nimic. Dar asta-i altă poveste cum zicea o personalitate de la televizor, "lupta de clasă a continuat şi după 90",și zic, puteţi interpreta cum doriţi, dosarele mele nu le-au găsit încă cei de la C.N.S.A.S. şi pe care le caută - o fi ajuns pe la Berevoieşti, încă nu ştiu - dar cei de teapa mea "pleava şi drojdia societăţii" ca si alţi hăituiţi sau oropsiţi ca şi mine sau cei cu arborele genealogic ca şi al meu îmi vor da dreptate. Cred că nu s-a vrut să mi se arate dosarele pentru ca să nu pot demonstra în contradictoriu cu decizia mea de pensionare de mai târziu din 94, de cum am fost înainte de 90, anul pe care îl menţionează decizia că m-am îmbolnăvit. Ce să-i faci anii 90, parcă m-ar fi bătut minerii, zicea cineva. Veteran al razboiului cu tovarasii. Mi s-a refuzat orice promovare iar în martie 94 m-au pensionat forţat la 28 de ani cu o pensie mizeră iar memoriile adresate de mine pentru a fi reabilitat au ajuns să fie dezavuate, - am ajuns pensionar la 28 de ani - La sfârşitul deciziei scrie că anul îmbolnăviri mele este 1989 pentru ca mai apoi să treacă 1990 iar acum recent că m-am îmbolnăvit la 01.01.1990. În prima decizie a rămas scris că trebuia să fiu dispensarizat teritorial în urmă cu patru ani, adică martie 89 iar în contradictoriu vor putea spune ăştia că până în 89 am fost urmărit şi prigonit, iar din 90 m-am îmbolnăvit, cine o să-i creadă pe ăştia care reprezintă instanţele morale, dar frica nedreptăţii şi ameninţărilor îi foarte mare. Cu permisiunea dvs. vă las să mă judecaţi prin această "Petiţie către vremurile odioase". Mi-am făcut analizele prin 93, am făcut şi E.K.G. şi mi-au ieşit bune după tratament, n-am avut reumatism la inimă şi m-am bucurat. Mă dureau spatele iar la radiografie la Timişoara mi s-a spus că am spină bifidă. Când mă întreba la comisie; - ce probleme de sănătate aveţi? Le răspundeam că am probleme cu spina bifidă de pe vremea odiosului, probleme pe care le am şi azi. Mă doare. Toată viaţa mea m-am simţit un taciturn, construind un monument al tăcerii oculte. Pentru mine nu s-a schimbat nimic iar familia mea suferă, batjocorit pe şantiere pentru că pensia foarte mică nu-mi ajungea nici să-mi plătesc datoriile, bine că lucra soţia, reuşeam cam până aproape de sfârşit de lună să avem bani iar apoi Dumnezeu cu mila părinţilor şi cu bani împrumutaţi de la colegele soţiei.
Tot înainte cu dăi şi luptă şi luptă şi dăi, ambiţioşii ăştia, toată viaţa mea m-am simţit un taciturn construind un monument al tăcerii oculte.
Pentru mine a stat timpul în loc.
Bată-i Dumnezeu să-i bată de comunişti.
Cu respect.
În primii ani după revoluţie am fost ameninţat cu bătaia printr-un gest iar mai târziu bătut lângă o trecere de pietoni, lângă statuia " Icarului cu aripa frântă", de nu m-am dezmeticit decât lângă o şosea pe un bolovan. Insinuau prin diferite semne că îmi place acelaşi sex încât mai târziu am ajuns sa-mi controlez fiecare gest pentru ca să nu se interpreteze greşit. Colegii mă evitau, nu reuşeam să mă acomodez şi am ajuns să mă simt străin în ţara mea, stare care am avut-o şi mai târziu în timpul facultăţii. Au fost vremuri tulburi spunea cineva. La referendum cu noua Constituţie s-au făcut tabele cu cei care sunt de acord, eu aveam impresia că colegii credeau despre mine că sunt împotriva ei şi că-mi plac vechile partide istorice, că eram de al regelui, eu stiam că pe rege l-a adus în ţară Dl. Maniu pe Dunăre iar ziua regelui a fost 9 mai şi nu se putea sărbători deoarece a fost ziua unirii de la 1918, de aceea se sărbătorea pe 10 mai. Scuzaţi inepţia dar aşa credeam pe atunci prin anii 90. Cînd s-au adus tabelele - ziceam în sinea mea, cum nu sunt de acord, uite că şi semnez - am semnat dar la alegeri tot cu dreapta am votat. Nu-mi plăceau cei de stânga, se forma o nouă categorie socială de sânge albastru muncitoresc care s-a perpetuat, la vot mă uitam în sus să nu mă vadă care cumva cum votez şi că-mi plac vechile partide istorice. Mă simţeam tot urmărit. Toată viaţa din 90 şi până azi am fost şi sunt de dreapta. Prin anii 91 - 92 nu mi s-a permis să intru la Academie, şi zic permis pentru că am învăţat subiectele pe care le-am aflat mai târziu, îmi dau seama de abia acuma că nu eram dorit. La limba germană nu-mi făceam griji pentru că vorbesc fluent germana, la istorie am învăţat foarte bine subiectul cu Tarabostes şi Pileati, iar gramatica mi-a plăcut, o stiam foarte bine şi o ştiu. După ce m-au respins - să nu ajung să dau examen - ziceam in casa chiriasului; - pentru mine nu s-a schimbat nimic. Dar asta-i altă poveste cum zicea o personalitate de la televizor, "lupta de clasă a continuat şi după 90",și zic, puteţi interpreta cum doriţi, dosarele mele nu le-au găsit încă cei de la C.N.S.A.S. şi pe care le caută - o fi ajuns pe la Berevoieşti, încă nu ştiu - dar cei de teapa mea "pleava şi drojdia societăţii" ca si alţi hăituiţi sau oropsiţi ca şi mine sau cei cu arborele genealogic ca şi al meu îmi vor da dreptate. Cred că nu s-a vrut să mi se arate dosarele pentru ca să nu pot demonstra în contradictoriu cu decizia mea de pensionare de mai târziu din 94, de cum am fost înainte de 90, anul pe care îl menţionează decizia că m-am îmbolnăvit. Ce să-i faci anii 90, parcă m-ar fi bătut minerii, zicea cineva. Veteran al razboiului cu tovarasii. Mi s-a refuzat orice promovare iar în martie 94 m-au pensionat forţat la 28 de ani cu o pensie mizeră iar memoriile adresate de mine pentru a fi reabilitat au ajuns să fie dezavuate, - am ajuns pensionar la 28 de ani - La sfârşitul deciziei scrie că anul îmbolnăviri mele este 1989 pentru ca mai apoi să treacă 1990 iar acum recent că m-am îmbolnăvit la 01.01.1990. În prima decizie a rămas scris că trebuia să fiu dispensarizat teritorial în urmă cu patru ani, adică martie 89 iar în contradictoriu vor putea spune ăştia că până în 89 am fost urmărit şi prigonit, iar din 90 m-am îmbolnăvit, cine o să-i creadă pe ăştia care reprezintă instanţele morale, dar frica nedreptăţii şi ameninţărilor îi foarte mare. Cu permisiunea dvs. vă las să mă judecaţi prin această "Petiţie către vremurile odioase". Mi-am făcut analizele prin 93, am făcut şi E.K.G. şi mi-au ieşit bune după tratament, n-am avut reumatism la inimă şi m-am bucurat. Mă dureau spatele iar la radiografie la Timişoara mi s-a spus că am spină bifidă. Când mă întreba la comisie; - ce probleme de sănătate aveţi? Le răspundeam că am probleme cu spina bifidă de pe vremea odiosului, probleme pe care le am şi azi. Mă doare. Toată viaţa mea m-am simţit un taciturn, construind un monument al tăcerii oculte. Pentru mine nu s-a schimbat nimic iar familia mea suferă, batjocorit pe şantiere pentru că pensia foarte mică nu-mi ajungea nici să-mi plătesc datoriile, bine că lucra soţia, reuşeam cam până aproape de sfârşit de lună să avem bani iar apoi Dumnezeu cu mila părinţilor şi cu bani împrumutaţi de la colegele soţiei.
Pentru mine a stat timpul în loc.
Bată-i Dumnezeu să-i bată de comunişti.
Cu respect.
DIVORŢUL
De ai stii
De ai stii cum m-au ameninţat,
Si mai târziu,
Cum m-au batut in 90,
Lângă o trecere de pietoni,
Lângă statuia “Icarului cu aripa frântă,’’
De m-am dezmeticit,
Cu capul fracturat pe un bolovan de ciment,
De ai stii,
Distrus, prostit si oropsit,
Marginalizat, înveninat si divorţat,
Lepros si alungat de peste tot,
Cum mi-a fost dat,
Şi până la urmă pensionat forţat,
Ziceam în casa chiriasului,
Pentru mine nu s-a schimbat nimic.
Lovit cu mii de suliţe.
Şi nu mă pot văiata caci gura nu mă ascultă
Dezavuat.
Lovit cu mii de suliţe.
Şi nu mă pot văiata caci gura nu mă ascultă
Dezavuat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu