sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Tristeti

Fragmente
Bună ziua. Mă numesc Sorin Andreica şi ar fi o întreagă istorie despre mine de la naţionalizarea şi etatizarea băncilor 1947-1948 până azi (naţionalizare = etatizare) mai ales că tinerii sunt interesaţi de perioada odioasă şi trebuie să ştie, nici eu nu mă consider bătrân pentru că am doar 44 de ani. Vreau să respect proporţiile între suferinţa deţinuţilor politici şi a descendenţilor, a acelora care nu au avut origine socială sănătoasă şi care au avut partea lor de suferinţă cu toate că zăbrelele noastre au fost afară, în aer liber. Cei care cred în esenţă cu ochii înlăcrimaţi, cu stăpâniri de sine, mai dau câte o pagină din cartea vieţii a tinereţilor pierdute. Aceşti sfinţi mai înalţi decât istoria (mai înalţi decât istoria, cum bine zicea cineva) sunt şi vor fi pilonii neamului românesc. Bunicii mei au fost oameni înstăriţi au avut: pământ, o fabrică de cherestea, o batoză, un cazan de fiert ţuică şi o gospodărie cu de toate până în noaptea ce a nimicit toată munca şi sacrificiile făcute de neamul meu prin actul de naţionalizare, legea odioasă nr.119 din 11 iunie 1948 urmată de celelalte legi şi decrete.
1.Maşinile morţii
Îi tot aduna şi-i ducea la poliţia oraşului Viseu de Sus. Bunicul aflase de stigmatizare, oprobriul public şi legarea în lanţuri iar noaptea în care s-a pregătit arestarea de la centru a gospodarilor nu l-au putut lua prin surprindere pentru că a fost un om iute de picior, ştiind că sunt pe urmele lui a fost tot timpul într-o stare de hăituială. Sunetul de alarmă ce se declanşa în sufletul înveninat de prigoană şi mereu în alertă a fost dat de câinele bunicilor mei care adevereste proverbul că este cel mai bun prieten al omului, acest semnal de alarmă cu ticăitul său lătratul a fost dat de fiecare dată când se apropiau cei ce cu ură faţă de neamul meu vroiau să-l lege pe bunicul. Înarmat cu o cergă (pătură de lână) de dimensiuni cât o lungime şi 2 lăţimi de om, sărea peste geamul dinspre apus luând-o la goană încăpuit (speriat) pe munţi şi prin păduri pe unde avea locuri, unde dormea în frig sub pătura frunzelor din pădure iar uneori se mai ascundea cu frică la o căsuţă şi un grajd unde vara cosea fănul. Fiind mai tot timpul dispărut iar bunica neavând nici un semn de la el s-a interesat pe la jandari crezând că-i prins. Răspunsul plin de ură, fiind dominaţi de îndârjeala îndoctrinată a luptei de clasă a fost "unde-i banditul că scot pistolul din sertar şi-l impuşc". Într-o noapte cei ce cu ură faţă de munca bunicilor şi străbunicilor mei l-au somat şi arestat pentru simplul fapt că a fost un om gospodar. La somaţie bunicul le-a răspuns blajin că nu trebuie să-l lege că se duce el singur, aşa a ajuns să fie închis la miliţia din oraşul ce se află în apropiere. Aflând bunica că-i arestat, degrabă s-a dus la un avocat foarte bun prieten de familie cu bunicii mei, acest om şi-a riscat viaţa, cariera şi familia (care mai târziu prigonita fiind a luat drumul pribegiei, o parte prin capitală iar o parte pe pământuri străine prin America). Înarmat cu înscrisuri de pe la judecătoria Vişeu şi cu-n întreg arsenal avocăţesc încerca să-l elibereze. În acest răstimp bunicul încarcerat fiind întâlneşte o cunoştinţă care a fostvizitiu la jandari, cocişul (vizitiul) reuşeşte să-i spună că o să vină după el de pe la giudeţ cu maşini şi o să-l ducă, iar că pe cei care i-au dus înainte n-au mai ajuns la Baia-Mare pentru că i-au împuşcat pe câmpuri. Cocişul om de treabă şi cunoscându-l îi spune că atunci când o să apară o să-l scoată prin ocolul (perimetrul sediului) miliţiei la muncă şi o să-l ascundă. Maşinile morţii nu s-au lăsat aşteptate, cocişul se ţine de promisiune şi-l ascunde sub o caleaşcă plină cu gunoi, caleaşcă care a fost confiscată şi transformată în remorcă de ura luptei de clasă. Nu ştiu cum dar maşinile morţii nu mai aşteaptă (probabil a fost pline cu alţi gospodari sau duşmani de clasă) şi pleacă urmând ca să-l ia data viitoare. Învoindu-se cu cei de pe la miliţie împreună cu cocişul care-i minte este încarcerat din nou aşteptând speriat şi foarte supărat întoarcerea maşinilor morţii. Ce putea oare să fie în sufletul său ştiind că urma să-l împuşte. Bunica a fost aproape tot timpul la avocat acasă insistând şi rugându-l să grăbească lucrurile, apărătorul reuşeşte să pornească judecata şi după numeroase declaraţii reuşeşte să-l scoată printr-o hotărâre judecătorească. Îmi povestea bunica că atunci când l-a aşteptat la uşa postului de miliţie a fost alb ca varul, cu ochii adânciţi în orbite sclipind de bucurie şi cu bocancii fără şireturi neştiind cum să iasă mai repede. De bucuria efemeră bunica i-a dat celui ce păzea poarta o bucată întreagă de slănină (vă daţi seama ce foamete a fost în acea perioadă şi care a fost moneda de schimb). Fabrica a fost ocupată şi păzită de securişti care nu le permiteau nici măcar să se apropie de ea. Pentru bunici începuse urmărirea, o altfel de urmărire, care să ducă la arestarea lui din nou şi să ajungă să-l ia maşinile morţii, a fost hăituit şi urmărit tot timpul cu cine vorbeşte unde se duce şi ce face, văzând acestea bunicul mai mult a fostfugit, ascunzându-se. Foloasele muncii bunicilor şi străbunicilor mei le-au tras comuniştii până în 1962 când fabrica au demolat-o iar utilajele le-au mutat. Bunica îmi povestea că înainte de naţionalizare 45-47 au dus-o greu, îmi zicea că atunci când trebuia să dea cotele au încărcat şi transportat la gară o căruţă plină de cereale, dar îi mai lipseau câteva kilograme şi ce să vezi au venit de i-au confiscat de prin casă. Prin alte părţi mi-au povestit că intrau şi luau tot, nu le mai lăsa nimic din toată truda de o vară. Comuniştii au fost adevăraţii "Jupuitu" a lui Moromete în perioada cotelor. Toată viaţa lor a fost un chin şi o vrajbă cu prigoana comunistă. Bunicii mei nu au reuşit să aibe lumină în casă decât prin anii 80-85 iar televizor de abia în anii 90, după revoluţie. Mătuşa mea nu a fostprimită la şcoli pe motiv că nu are origine socială sănătoasă iar părinţii mei au dus-o greu. Bine, veţi spune dvs. că şi alţii au dus-o tot aşa, dar acuma cred că toate convergeau spre o victorie finală a perversităţii comunismului. Câte şi mai câte pătimiri datorate perversităţilor vremurilor care începeau să fie din ce în ce mai odioase şi elaborate de o inteligenţă împrumutată de pe nu ştiu unde care înlocuia închisorile comuniste.
2.Copilăria
Eu în primii ani de viaţa mă pândea moartea printr-o boală cruntă iar dacă nu se interesau bunicii mei să mă ducă la Sighet în spital ajungeam doar o amintire vagă. Câteva din cele ce mi s-au întipărit din anii copilăriei mele şi pe care le ţin minte, cum ar fi joaca prin spatele batozei care avea un tambur plin de cuie pătrate şi groase, deasupra nişte site la care nu reuşeam să ajung niciodată, doar mă uitam la ele, şi pe care o ascunseseră într-o şură mare în capăt dar care a dispărut şi ea fără a-mi da seama. Ce m-a mai marcat a fost moartea străbunicii mele şi bliţul unui aparat foto care m-a speriat în grădiniţă germană. Cu toată ura împotriva clasei mele de duşmani ai poporului eu am crescut la două familii de nemţi dintr-un cartier unde se vorbea un dialect nemţesc. Mergeam lunea şi veneam sâmbăta luând bătaie împreună cu copilul lor de aceiaşi vârstă cu mine, el stătea în faţa iar eu în spatele lui şi când dădea în el nu ştiu cum se făcea că ajungea la mine iar vorbă lui mama pâinea unsă cu unsoare şi cu boia a fost la ordinea zilei. Părinţii mei şi-au tras mult de la gură pentru ca să pot învăţa germana. Pentru că au fost aproape tot timpul la serviciu am mai crescut şi cu bone care ne-au umplut de păduchi, mama sosea seara târziu iar tata ajungea atunci când nu se mai putea face nimic pentru că odată ajuns acasă ajungea epuizat. În şcoala germana am învăţat să cânt la flaut dar nu prea mult "Alle meine Entchen" (toate gâştele mele) şi cam atât. Colegii mei au apărut într-o emisiune la televiziunea română, emisiune în limba germană, înainte de a începe m-a apucat cineva de cravată smulgându-mă din mijlocul colegiilor şi m-a dus printr-o cameră până când a trecut filmarea. Tot aşa am păţit-o în tabără la Vârtejul Bucureştilor când am participat la emisiunea şapte ori şapte, tot la televiziunea romană - parcă mai a mai fost alta - când după emisiune mă prinde cineva şi mă scutură bine de nu realizez ce mi se întâmplă. Făcând legătura între cele două îmi dau seama că nu am fost doriţi nicăieri. Toată viaţa mea am fost un taciturn construind un monument al tăcerii oculte. Nu ştiu de ce dar parcă am ajuns ciumat sau aveam lepră, prietenii, în ghilimele spus, făceau chefuri, sărbători de naştere iar eu nu am fost invitat cu toate că îi vedeam cum vorbesc faţa de mine să se întâlnească sau să petreacă undeva. Pe mine nu mă chemau, nu vă daţi seama ce durere sufletească aveam şi cum mă simţeam de marginalizat, cred că le spuneau părinţii să mă evite. Tot aşa cu Gyuri un vecin de pe o stradă lăturalnică căruia îi cer împrumut o pereche de tenişi să joc fotbal şi care mi da. A doua zi mă întâlnesc cu el având tenişii lui în picioare şi să vedeţi ce păţesc, mă descalţă de mă lăsa-n picioarele goale numai cu ciorapii, ce să fac, ce să fac, locuiam la două străzi de casa mea şi aproape de centru, să fi văzut ce fugă, desculţ numai în ciorapi pe stradă până acasă. Bine, veţi zice că şi alţii au avut păţanii din astea şi aveau origine socială sănătoasa, dar durerea sufletească n-a avut-o nici unul cum am avut-o eu. Cu tot respectul faţă de cei care citesc şi respectând proporţiile, dar cred că cei de teapa mea "pleava şi drojdia societăţii " cum ziceam eu pe vremea odiosului o să mă înţeleagă mai bine. Un alt eveniment pe care acuma îl realizez este momentul când ne-au dus cu şcoala să vedem o fabrică de cherestea să ni se arate un gater cu roţile de transmisie şi cu volanta ce se afla sub podea…, parcă cineva mi-a făcut o poza - aşa a fost sau este şi al vostru. Eu nu mi-am ţinut niciodată pe vremea odiosului ziua de naştere iar la aniversarea de 18 ani când am cheltuit aiurea 400 de lei pe jocuri cu maşinuţe (ca să se justifice urmarea) iar sumă considerabilă pe atunci primită de mătuşa mea care m-a căutat toată ziua prin Timişoara făcându-şi griji de dispariţia mea şi care vroia ca pe acei bani să-mi cumpere ceva găsindu-mă pe un pod când mă întorceam spre casă seara la ora 8 îmi arde o palmă de o ţin minte toată viaţa. Tot aşa şi la nunta mea pe lângă daruri am primit o palmă, de data asta de la mama. Cam atât cu aniversările mele în afară de un episod pe când am fost în clasa întâi, când străbunicul meu mi-a ţinut ziua doar în familie şi pe care mi-l amintesc bătrân în capul unei mese lungi lăudându-mă pentru premiul trei la secţia germană, care locuia într-o casă boierească cu uşi şi camere înalte având o terasă plină de muşcate pe pervaze de iti venea cu mare drag să stai vara şi de unde se vedea vârful unui munte ce veghea ca un martor al oropsiţilor, fărădelegilor şi nedreptăţilor. Casa au naţionalizat-o şi au dărămat-o pentru ca să construiască o clădire rece de betoane să le fie cald minerilor ce lucrau pentru prăbuşirea adică propăşirea unei lumi sumbre în minele dintr-o localitate limitrofă. Fiind bun prieten cu aproape toţi evreii în perioada interbelică, care dormea iarna-n frig şi mânca cu cumpătare să nu cheltuiască banii pe care-i strângea într-o "scatuie" cutie pe care o ţinea închisă cu lacăt într-o cămară de numai pe scară puteai ajunge la ea, la care eu mai târziu când el a fost foarte bătrân şi scatuia a fost plină de pine de păianjeni iar eu cât o lungime de coadă de mătură mă uitam la acel loc fără a-mi da seama că acolo se regăseau atâtea sacrificii năruite de tăvălugul proletariatului solidar şi plin de ură.
3.La capătul lumii
Bunica îmi povestea că străbunicul a ajuns în primul război mondial până la capătul lumii unde a stat 8 ani în lagăr - prin câte a trecut -. "Războiul îi tragic şi absurd" spunea marele scriitor Camil Petrescu. Stând pe cuptiori -cuptor cu vatră- cu o cergă pe picioare într-o linişte monumentală asculta atrocităţile tragicului şi absurdului. Tristeţi relatate ca pe un jurnal de război în care străbunicul fiind luat prizonier în primul conflict mondial le-a trăit cu bocancul pe grumaz, o viaţă în agonie înspre şi la capătul lumii. Fiind în trenurile care pentru cei mai mulţi nu avea bilet de întoarcere povestea cum în opririle lor prin gări prizonierii au fost folosiţi pe post de călăi. Cei cu stea rosie-n frunte îi cobora din vagoanele în care stăteau claie peste grămadă punându-i să spânzure preoţi în sutane care au fost hăituiţi, adunaţi şi legaţi mai rău decât animalele. Prizonierii au fost obligaţi să-i atârne în ştreang iar scaunul de sub picioare a fost împins de ciuma de culoarea sângelui care începea să se extindă tot mai tare şi mai tare distrugând toată cultura generaţiilor de-a rândul. Până la ciuma roşie a fost unul dintre cele mai credincioase şi evlavioase popoare cu o cultură demnă de invidiat, martori fiind bisericile şi palatele rămase întregi după ciuma. La capătul lumii timp de 7 ani străbunicul este ţinut prizonier ducând o viaţă cumplită de supravieţuire. În al optulea an se întoarce bolnav şi sleit de puteri doar printr-o minune. În cel de al doilea tragic şi absurd, îmi povestea bunica, străbunicii mei au ascuns o familie de evrei în timpul nazismului dar care dorea să fie cu familiile lor au plecat fiind duşi în lagăre unde şi-au găsit sfârşitul. Familia mea a fost prietenă cu evreii generaţii de a rândul. Străbunicul a fost foarte bun prieten cu primarul Ştrifundă un mare erou al luptei de clasă fiind prigonit prin munţi, luptând împotriva urii şi îndârjelii clasei îndoctrinate cu slogane sumbre iar împreună au mers la Alba Iulia cu drapele fiind mândri că sunt romani. ...

44 de comentarii:

  1. Cu mare placere va permit sa puneti blogul meu in sectiunea de link-uri de pe blogul dumneavoastra, mai mult, sunt onorat de propunere. In schimb si eu am introdus blogul dumneavoastra in blogroll-ul taranist.

    www.beuca.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  2. V-am trecut cu mare plăcere în blogroll...

    RăspundețiȘtergere
  3. interesant parcurs prin viata...am sa mai intru si te mai astept la mine pe blog...

    RăspundețiȘtergere
  4. V-am adaugat in blogroll ...
    O zi buna :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Dacă sunteţi din Transilvania, intraţi pe www.tuti.ro, este comunitatea tinerilor din Transilvania.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna seara,

    Va multumim ca ne-ati vizitat blogul. Semnam toti petitia pentru reducerea pensiilor fostilor securisti si activisti de pcr.

    Printre linkuri s-a strecurat si cel al lui remus cernea care nu cred ca se potriveste deloc cu Corneliu Coposu..

    „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci cînd va avea preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee.“ - remus cernea dixit.

    O gandire viermanoasa, total distructiva pentru un stat sanatos.

    Va dorim numai bine si sanatate!

    Lupta NS

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Andreica,
    Despre care revolutie vorbiti cand ne solicitati sa venim in sprijinul lui Maries? Asa ca ... sa o lasam lejer cu pretinsii levolutionari(a la Caragiale) si sa se verifice putinel avantajele materiale obtinute ... ca urmare a meri telor materiale decembristo-iliesciene. Si pentru care fapte? Pacat de sangele varsat.
    Caracterul dvs. mi se pare al unui om cu necesar de multa. multa LIBERTATE si justitiar cu ... exteriorii.
    Ce ar fi sa devi revolutionar al vremurilor actuale?

    RăspundețiȘtergere
  8. abia acum am avut taria de a citi , cel putin pe diagonala, tot. frumoasa poveste de viata.
    numai bine

    RăspundețiȘtergere
  9. Interesante trairi nu apuc niciodata sa citesc atat de mult fetita mea mica nu-mi da pace ,mai revin sa termin de citit a ramas ca o carte inceputa si fetita mea cea mare este la sectia germana sper sa-i prinda bine...si da ,ar merge de un film povestirile astea.

    RăspundețiȘtergere
  10. Poate ca ar trebui sa continuati. Sa postati si alte marturii, intamplari din perioada comunista. Pot fi lectii pentru generalia tanara.
    PS. Inteleg ca sunteti din Maramures (din text, dar si dupa nume). Zona Rozavlea?
    Maramurures Fan
    http://dorinstef.blog.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Andreica .... o viata precum a dvs. nici nu mi-o pot imagina.....Meritati tot respectul.

    RăspundețiȘtergere
  12. AI TRECUT PRIN MULTE,FELICITARI PENTRU TARIE SI CURAJ!

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna, am vazut ca ati dat o geana si pe blogul meu! v-am adaugat la blogroll.

    http://tudy3.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna ziua!Vă mulţumesc pt.ca v-ati aruncat o privire pe blogul meu şi vreau sa va spun ca toate aceste intamplari pe care le-ati povestit foarte realiste si pline de insemnatate pentru noi,cei tineri.
    O seara frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  15. Unde trebuie să semnez? :) Revoluţia nu a fost câştigată de popor din păcate..., tot comuniştii ne conduc... ((:

    RăspundețiȘtergere
  16. Sunt impresionată! De ce nu publicați o carte, un fel de memorial al durerii, în stilul jurnalului lui N. Steinhnardt sau poate a 'închisorilor mele' ale lui Ioan Ioanid? Sau poate a lui Goma, cel din 'Fenomenul Pitești'? Mulțumesc pentru legătura (linkul) lăsată pe blogul meu. Am vizionat și mi-a plăcut enorm, deși, la început, m-am temut de o capcană...Poate aveți curiozitatea să vă uitați și aici http://tagore6699.wordpress.com La bună regăsire și toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  17. Am citit cu sufletul la gura toata povestirea ce sta scrisa aici,este de aa dreptul impresionant tinand cont ca am trait prea putin din acele vremuri si nu am avut parte de tratamente de acest gen ,sper ca ati trecut cu bine peste aceste traume si viata este acum mai buna.

    RăspundețiȘtergere
  18. Te rog mult sa te inscrii la mine in Fallowers pentru ca din greseala la inceputul blogului am avut 2 Fallowers si pentru economie de spatiu pe al doilea doresc sa-l sterg ! Te rog sa scuzi deranjul si salutari cu respect !

    RăspundețiȘtergere
  19. Povesta cu bunicul dumneavoastra seamana cu rezistenta "haiducilor" de la Nucsoara. Presupun ca ati vazut memorialul durerii. Frumos.

    RăspundețiȘtergere
  20. Christ is Risen! Happy Easter! You want a light to penetrate your hearts and homes of all!
    Cristo ha resucitado! ¡Felices Pascuas! ¿Os deseamos que la luz para penetre vuestros corazones y hogares de todos!
    Cristos a inviat ! Paste Fericit ! Va doresc ca lumina sa patrunda un inimile si casele voastre a tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  21. Salut,
    blogul tau a fost adaugat in 99bloguri.
    Acum urmeaza sa-l adaug in www.webile.co.cc am avut treaba zilele acestea si am primit o gramada de cereri pentru adaugarea de bloguri in lista de bloguri.Nu te las , cum se spune prin popor..:)Sa ai o zi cu soare!

    RăspundețiȘtergere
  22. Bună Ziua
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea, să ne acorzi un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhisper_com sau un email radiowhisper_com@yahoo.com pentru a discuta mai multe.
    Mulţumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere
  23. Va asteapta un premiu pe blogul meu ...
    http://ionelmesaros.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  24. Bifand "interesant" nu am spus mai nimic despre consemnari, despre omul cu blogul...SORIN ANDREICA, dar mi-am facut o prima imagine, impresiile sunt, acum, telegrafic spus, pozitive si cuvantul, dat deja, de a fi un prieten, un cititor si un postator(!) (nu un postac) pe aceasta pagina electronica, nu mi-l voi retracta. Cu stima fireasca pentru cel care stie sa "transpire" cu harnicire, daruire si mestesug.

    RăspundețiȘtergere
  25. Buna Seara !
    Domnului Sorin Andreica !
    ~
    Am fost pe "99...", dar ... EU NU mai am incredere, NU va suparati !
    Totusi, daca nu ma parasiti, si eu voi reveni la dvs.
    Vad ca "verificati" ... aici !
    Am o rugaminte: incercati sa introduceti si alte articole, acesta ORICUM:
    ESTE BAZA Blogului dumneavoastra !
    Articolele dvs. ~ Argumentari LA ZI !
    Ce ziceti ?
    ~
    Cornelius,

    RăspundețiȘtergere
  26. Am citit si m-am simtit "de-al dumneavoastra". Sa imi iertati indrazneala de a va fi adaugat in blogroll-ul meu...
    Multumesc frumos
    Mult respect

    RăspundețiȘtergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  28. Am citit toate aceste randuri,sunt foarte interesante si captivante. Presupun ca toate aceste povestiri sunt adevarate.

    RăspundețiȘtergere
  29. Am citit cu mare atentie toate aceste randuri, este de-a dreptul impresionanta. Cred ca sunt adevarate aceste povestiri.

    RăspundețiȘtergere
  30. Foarte interesante toate aceste povestiri,le-am citit cu mare interes, poate pe viitor ve-ti publica o carte.

    RăspundețiȘtergere
  31. Sunt impresionata, foarte interesante trairi as spune. Am citit cu atentie intreaga povestire, sper sa fie si adevarata...

    RăspundețiȘtergere
  32. Sunt tristeti reale traite in vremurile odioase

    RăspundețiȘtergere
  33. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

    RăspundețiȘtergere
  34. Foarte frumoasa descrierea , , o viata plina de amintiri , o realitate pe care putini o pot accepta!

    RăspundețiȘtergere
  35. Am tot citit..viața bate filmul!
    Zile bune vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  36. ...Sant impresionata,ai scris o pagina din romanul vietii tale,insa este o pagina din istoria nescrisa si uitata de catre multi,istoria perioadei comuniste.Mi-am permis sa trimit scrierea ta fiului meu care se uita la mine ca la extraterestru cand ii mai povestesc cate ceva din acea perioada,Cand voi fi bunica si nepotii mei vor fi la varsta la care vor asculta povesti,ii voi citi pagina ta de blog pe care "am furat-o"si o pastrez intr-un loc special cu multe lucruri frumoase ce apartin unor persoane deosebite.Asa vor auzi povestea ta cu care voi incepe astfel..."a fost odata cum sper ca nu va mai fi niciodata"...mariana animanui

    RăspundețiȘtergere
  37. Buna

    E trist, si mai ales e trist pentru ca cei ce au prigonit atatia oameni nu au platit niciodata iar copii lor au mostenit Romania de astazi.

    RăspundețiȘtergere
  38. Sunteti de o sensibilitate rara, si va va admir pentru tot ce ati scris! Daca va place Mircea Eliade , va recomand cartea sa:Incercarea Labirintului. Va va fi mai usor sa acceptati trecutul...si-l veti privi altfel. Emilia M.

    RăspundețiȘtergere
  39. http://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/

    RăspundețiȘtergere